Publicat în Poveste

Calmy – episodul 5.1.3

Fiindcă nu vreau să moară povestea, am zis să încerc eu să scriu o continuare la episodul 4.1 al Matildei


Septembrie a promis că își ajută prietenul, nu îl putea lăsa așa pe Calmy. I-a trimis scrisoarea care i-a dat o ultimă fărâmă de speranță protagonistului nostru. În sufletul bietului Calmy toate prindeau viață.

El își zicea:

– Poate acum… poate o să mă iubească și pe mine cineva.home-659495_640.jpg

A dat fuga la sora geamănă a lui Septembrie. În mintea lui zburau toate vorbele bune pe care spera să le audă. De fapt, el le-a și auzit, doar că în varianta lui, așa cum voia el să le audă și să le știe.

Pe chipul lui se citea atâta bucurie încât toate se umpleau de voie bună și orice lucru prindea suflare când trecea el. În final, când a ajuns la Iulia*, fața lui s-a cam schimbat și Calmy părea…

(sunteți liberi să continuați dacă vreți)
*Iulia este sora geamănă a lui Septembrie

Image source: Screamenteagle

Anunțuri
Publicat în Poveste

Bătrânul din pod

Poate că va fi cea mai ciudată poveste pe care ați auzit-o, dar, pe mine și câteva „rude ale mele” ne-au terorizat foarte foarte rău (veți înțelege ce vreau să zic mai jos).

Nu știu cum erați voi în copilărie, dar eu am fost extrem de energic ca să zic așa. Eram mai ceva ca o maimuță – la propriu! Mă urcam în copaci, pe garduri, peste tot, oriunde doar să fie un loc la înălțime și periculos dacă se poate (și mie mi se pare ciudat acum :D).

Treaba asta cu urcatul peste tot a ținut mulți ani, cam până am ajuns să merg eu la școală.

roof-windows-704832_640.jpgPărinții mei nu îmi dădeau voie să mă cațăr, dar tot ei știau că un copil trebuie supravegheat și că este năzdrăvan. Sigur, ei nu puteau să fie mereu cu ochii pe mine.

Am descoperit eu, apoi, că la casă noi avem și un pod cu o scară care era permanent în cămară. Când am descoperit eu asta, de frică să nu mă pună cel rău să mă urc acolo, au inventat o poveste. O poveste destul de bine gândită care m-a terorizat mult timp.

Era vorba despre „bătrânul”. El era descris ca un om mare, fioros, rău și care este gata în orice clipă să își apere locuința. Locuința lui era podul, desigur. Părinții mei mi-au spus că oricine urcă în pod este aruncat de acolo.

Mie mi-a fost foarte frică. Nu de aruncat ci de faptul că sus în pod trăia un om și dacă se întâmplă cumva să mă urc, el va veni și mă va speria. Asta nu este tot, la fel și mătușa a „simțit” pe pielea ei puterea bătrânului. Și ea la rândul ei a fost aruncată de acolo
.

Faza ciudată era că de fiecare dată când părinții se urcau în pod pentru anumite treburi, bătrânul nu era niciodată acasă. Deci părinții mei îi știau permanent programul.

Așa am fost eu ținut departe de pod și oricând mă gândesc la asta, mereu sunt amuzat.

Dacă aveți chef și timp, mi-ar plăcea să aud și eu poveștile voastre din copilărie. Să aveți o zi frumoasă! 😀

Image source: NGi